DESPRE PRBAR
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare
PRBAR este o persoană juridică de drept privat, cu scop nepatrimonial, independentă care este înființată în temeiul Legii nr. 62/2011 privind dialogul social. Principalul obiectiv al acesteia constă în organizarea, promovarea, susținerea și apărarea intereselor membrilor săi în relațiile cu orice alte entități, autorități, instituții publice, în raport cu obiectul și scopul ei de activitate și în acord cu prevederile legale.
Pentru realizarea acestui scop, PRBAR va desfășura activități specifice, precum elaborarea și promovarea de proiecte, acte normative, instrucțiuni, rezoluții și propuneri ale membrilor Patronatului, reprezentarea, promovarea și susținerea intereselor economice, tehnice, juridice și sociale ale membrilor săi, dezvoltarea de relații de colaborare cu alte patronate și cu alți investitori, impunerea la nivel național a unui standard minim de calitate privind obiectul de activitate al membrilor Patronatului, desemnarea, în condițiile legii, de reprezentanți la negocierile cu diferitele autorități etc.
„PRBAR este o completare necesară a peisajului asociativ din țara noastră. Ne propunem să fim vocea unui segment important al industriei de brokeraj și din această perspectivă, să lucrăm împreună cu toate structurile similare deja existente pentru asigurarea unui mediu de afaceri predictibil și stabil”, au declarat oficialii Patronatului.
Poate deveni membru al PRBAR orice persoana juridică având ca obiect de activitate brokerajul în asigurări/reasigurări și furnizarea de servicii conexe acestora.